Polemici

Prin depărtate tinereți găsisem cîndva o afirmație, parcă de sorginte dostoievskiană, ce mi-a plăcut (chit că părea dură). Și anume că durerea este cel mai bun mijloc de a sonda în noi, de a remodela lucrurile interioare, pentru a face mai bine față realității.
Oarecum în aceeași cheie, am descoperit în ultima perioadă că și așa-zisa răutate este un mod foarte eficient de a cunoaște adevărul (și chit că numita r. se află tare hulită pe lumea asta...)
Răutatea este nu o dată banal adevăr intrat în coliziune cu interesele celorlalți. Cu a lor comoditate. Iar în paralel Societatea descurajînd lucururile ce pot strica armonia dintre păstoriții ei.

Zic aceste savantlîcuri privind o recentă polemică...

.
Dincolo de mirarea mea că lumea de pe acolo ia în serios opinia unora dintre combatanți (inevitabil subiectivă), fără a se interesa și de punctul de vedere al celorlalți, priveam la parti-pris-ul Salvamontului, care ia partea celui zice-se abandonat pe munte.
Iar de aici intru în răutăți...

Am sentimentul că salvamontiștii uită un lucru mic. Și anume că fără greșelile ori ghinionul vreunui mergător pe munte. instituția dumnealor nu ar avea de ce să existe (ceea ce ar desființa inclusiv deplasările lor cu ATV-ul pe platoul Bucegilor).
De aici, bănuiala că și-ar dori, mai mult ori mai puțin conștient, ca dumnealor să șadă superior la vreun punct vizibil dinspre masele supravegheate, de unde să primească aprecierile acelora, în genul celor pe care le întîlnim nu o dată în media, că ce pricepuți și utili sînt.
Ceea ce, la o adică, este perfect omenesc: sîntem niște domni Goe, doritori să primească tot mai mult, dar cu efort minim/deloc.

În paralel, pe acea arie mai intervine ceva, care explică faptul că Salvamontul nu va lua partea unui ghid. Și anume faptul că, în virtutea unei glande lăsate de natură, oamenii ceva mai pricepuți în cazul de față, în ale muntelui) vor să domine acel spațiu.
Este cazul salvamontiștilor, dar și al ghizilor ori al montaniarzilor ceva mai răsăriți.
Și care se privesc între ei drept concurenți, cu sentimentul că „adversarul” îi strică apele..

Puteți să mă treceți și pe mine între acei inimoși, căci nu o să cază cerul din așa mărturisire.
E o pornire căpătată de la mama natură, altminteri pomenită discret și în Biblie: „...și stăpîniți lumea!”.