Am vreo trei ceasuri libere în Brașov, între două trenuri.
În răstimp, găsesc de cuviință să îmi pun cortul la uscat (condensul de peste noapte...), în parcul din spatele gării, către fosta uzină „Tractorul”.
.
Pe cînd privesc la trecerea timpului cerul, locul îmi aduce în minte pe Alexandru Floricioiu.
Alpinist de al orașului. Îl simt ca reprezentând spațiul unde mă aflu, în mintea mea.
Efigia lui se plimbă - pe cît de clara poate fi pe scena interioara adăpostind gîndurile(-de-capul-lor) -, cu bleul cerului fizic in fundal.
Mă voi întreba ulterior cum de mi a apărut în minte acel om pe care nici nu l am cunoscut, și nu domnul Carol Lehmann! Situația îmi pare legată de faptul că locul reveriei de care vorbesc se afla într un cartier ceva mai nou al urbei. Dacă m aș fi preumblat prin centrul vechi al Brașovului, posibil mi ar fi ieșit aievea chipul, silueta sasului...
Oarecum în context, mă întreb cum dezbate așa subiect tocmai subsemnatul, care nu s a înghesuit cu vreun Dumnezeu să l ierte! la moartea dlui Floricioiu, acum patru ani...
Nu m am înghesuit nu pentru că mi aș fi dorit o aspră Judecată din urmă, pentru dumnealui...
Dacă tot a apărut însă așa idee, inevitabil mă întreb cum vor fi primite, la acea masă judiciară celestă, unele din faptele dumnealui.
Nu spun asta din răutate. Ci de curiozitate. Iar nu eu aducând, în prealabil, ideea de iertare sau neiertare, după moarte. Eu doar o iau cît de cît în serios.
Nu e cazul însă al celor care o pun în circulație. Dumnealor doar o lansează, după care dispar în ceață.
Aceea a existenței.
În răstimp, găsesc de cuviință să îmi pun cortul la uscat (condensul de peste noapte...), în parcul din spatele gării, către fosta uzină „Tractorul”.
.
Pe cînd privesc la trecerea timpului cerul, locul îmi aduce în minte pe Alexandru Floricioiu.
Alpinist de al orașului. Îl simt ca reprezentând spațiul unde mă aflu, în mintea mea.
Efigia lui se plimbă - pe cît de clara poate fi pe scena interioara adăpostind gîndurile(-de-capul-lor) -, cu bleul cerului fizic in fundal.
Mă voi întreba ulterior cum de mi a apărut în minte acel om pe care nici nu l am cunoscut, și nu domnul Carol Lehmann! Situația îmi pare legată de faptul că locul reveriei de care vorbesc se afla într un cartier ceva mai nou al urbei. Dacă m aș fi preumblat prin centrul vechi al Brașovului, posibil mi ar fi ieșit aievea chipul, silueta sasului...
Oarecum în context, mă întreb cum dezbate așa subiect tocmai subsemnatul, care nu s a înghesuit cu vreun Dumnezeu să l ierte! la moartea dlui Floricioiu, acum patru ani...
Nu m am înghesuit nu pentru că mi aș fi dorit o aspră Judecată din urmă, pentru dumnealui...
Dacă tot a apărut însă așa idee, inevitabil mă întreb cum vor fi primite, la acea masă judiciară celestă, unele din faptele dumnealui.
Nu spun asta din răutate. Ci de curiozitate. Iar nu eu aducând, în prealabil, ideea de iertare sau neiertare, după moarte. Eu doar o iau cît de cît în serios.
Nu e cazul însă al celor care o pun în circulație. Dumnealor doar o lansează, după care dispar în ceață.
Aceea a existenței.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu