Și unde, nu de ieri de azi, gîndul îmi zboară la acela care traversa zilnic strada, de la domiciliul (nr. 46) la serviciu - Școala Națională de Poduri și Șosele, devenită în 1921 Școala Politehnică.
E vorba de Nestor Urechia (1866-1931).
(prelucrat de mine, după o imagine purtînd mențiunea Cercetasia.ro, care la rîndul ei reproducea după revista Cercetășia, nr. 13/1931)
Dacă tot m-a bătut soarele în cap, în așa plimbare, am pornit a-mi imagina cum m-aș comporta/gîndi dacă l-aș avea în față pe acel înaintaș, mai exact viu și manifestîndu-se cum o făcea, acum un veac...
Cred că m-aș fi băgat excesiv în sufletul lui.
Asta, într-o primă fază.
După care ar fi urmat inerenta dezamăgire, însoțită de reproșul dlui profesor, cu cum de nu mi-e rușine etc.
Dacă nu mă credeți, întrebați un psihanalist de la mediocru în sus.
Iar de la așa stadiu al discuției, încep să pricep de ce lumea normală are nevoie - pentru a funcționa - de falsuri (luate de-a gata sub formă de clișee sociale), care să evite exprimările precum a subsemnatului, din prima parte a postării.
PS1
Se prea poate ca locuința lui N. Urechia să nu mai existe astăzi. Va fi fost în apropierea spitalului Polizu.
PS2
Pot exista și lucruri mai urîte pe lumea asta, decît zisele mele de mai sus.
Și anume întrebarea dvs. cum m-aș comporta eu, dacă mi s-ar băga careva excesiv în suflet (după nevoile așa-numitului copil interior).
.
Asta acum, la vremea vieții-mi. De cum oi face în viitor, în jocurile de imaginație ale cuiva din 2120, nu știu. Dar putem pune de-o pasă imaginativă.
În cazul ultimei, e loc a socoti cum ne-ar fi arătat o întîlnire - fără infantilisme, de această dată - pe Brîul Portiței.
Dacă tot m-a bătut soarele în cap, în așa plimbare, am pornit a-mi imagina cum m-aș comporta/gîndi dacă l-aș avea în față pe acel înaintaș, mai exact viu și manifestîndu-se cum o făcea, acum un veac...
Cred că m-aș fi băgat excesiv în sufletul lui.
Asta, într-o primă fază.
După care ar fi urmat inerenta dezamăgire, însoțită de reproșul dlui profesor, cu cum de nu mi-e rușine etc.
Dacă nu mă credeți, întrebați un psihanalist de la mediocru în sus.
Iar de la așa stadiu al discuției, încep să pricep de ce lumea normală are nevoie - pentru a funcționa - de falsuri (luate de-a gata sub formă de clișee sociale), care să evite exprimările precum a subsemnatului, din prima parte a postării.
PS1
Se prea poate ca locuința lui N. Urechia să nu mai existe astăzi. Va fi fost în apropierea spitalului Polizu.
PS2
Pot exista și lucruri mai urîte pe lumea asta, decît zisele mele de mai sus.
Și anume întrebarea dvs. cum m-aș comporta eu, dacă mi s-ar băga careva excesiv în suflet (după nevoile așa-numitului copil interior).
.
Asta acum, la vremea vieții-mi. De cum oi face în viitor, în jocurile de imaginație ale cuiva din 2120, nu știu. Dar putem pune de-o pasă imaginativă.
În cazul ultimei, e loc a socoti cum ne-ar fi arătat o întîlnire - fără infantilisme, de această dată - pe Brîul Portiței.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu