Am repornit lucrul la capitolul ”Mitul Cuxi”

 Am repornit lucrul - după două luni și jumătate de pauză - la capitolul ”Mitul Cuxi”.

Două extrase din cartea Singurătatea verticalelor, despre drumuri pe care le-ar fi parcurs A.B. Șerban în Bucegi, urmate de o concluzie locală:

„I

[De la Padina] „..se pleacă în grup, deocamdată pe un drum fo­res­tier […] Curînd cotim la dreapta, de aici nu mai e potecă, cei din față de chinuie din greu să deschidă pîrtia […] La scurt timp începe goa­na, goana nebună în sus. S-a depășit zona de pădure, zăpada e acum tare și echipele se îndreaptă spre primul vîrf […[1]] Lungă e creasta asta, mult mai este pînă la Omu, nu se mai termină […] Ajun­­gem aproape de Omu […] Urcăm pe vîrf, admirăm, ne bu­cu­răm […] Continuăm […] Coborîm în următoarea șa […] Tre­cem ast­fel și pe la punctul de control de pe ultimul vîrf. De acum nu mai avem decît de coborît pînă la locul de bivuac, se vede deja.”

[…]

A doua zi „sîntem și noi aproape gata, cînd ai noștri pleacă deja în jos […] Înghețați, ajungem și noi la Padina…” (p. 22 și urm., ed. I, 1990)

 

II

 „Coborîrea, m-am gîndit să o facem pe poteca e trece prin Brîna Aeriană și coboară în zona de graniță, între Peretele Vulturilor și Peretele Văii Albe […] Coborînd de la Brîna Aeriană în jos, tot sper să se vadă măcar puțindin Peretele Văii Albe […] Sîntem aproape de el, sîntem pe muchia abruptă dintre doi pereți, pe linia despăr­ți­toa­re a lor. Deodată apare un promontoriu ca un turn, desprins din muchie mai în dreapta. Dacă am merge la el și ne-am întorce pri­virea spre dreapta, poate că am vedea peretele, peretele nostru de mîine. E bine să-ți cunoști din timp adversarul. Merg decis spre promontoriu, mă urc pe acesta, întorc capul și… și… rămîn uluit. Spec­tacolul ce îl am în față nu l-am mai văzut niciodată, în aseme­nea proporții! E înfiorător, e groaznic, e gigantic, e grandios! […] Pe­­re­tele sfîrșește brusc într-o creastă dreaptă […]

Pornim în jos descumpăniți. Acum se vede și Peretele Vulturilor, pe stînga, cu marea surplombă care ne pare banală, după peretele ce abia l-am privit…” (pag. 70-71)[2]

---

[1] Lungi detalii aici despre efort și interacțiunea cu colegii, într-o narațiune de elev al școlii generale, departe de condeiul eseistului pe care un Mihaiu i-l atribuie lui Cuxi

[2] Inevitabil, stilul din citate (și nu numai) trimite cu gîndul la al lui Mihai Haret, care își baza rîndurile de pretins cunoscător doar pe consultul hărților altora, împănîndu-l totodată cu epitete de mișcat cititorul. Dacă ai în vedere o prezentare a coborîșului pe Aerian(ă), vei pomeni - fie și într-o paralelă cuprinzîndu-le pe amîndouă, întîi Peretele Văii Albe, apoi al Vulturilor. Procedezi invers cînd privești din Bușteni ori ai o hartă sub ochi.