Inevitabil, am rămas cu atenția la subiectul cu care vă saturez / plictisesc aici... Asta pentru că am purces la explorări. Și cred că poate apărea un material (al subsemnatului) poate interesant.
Care face bine iritării mele, că o minciună (a taberei Mititeanu) își face loc în continuare sub soare, dar în același timp îmi place să cercetez asupra firii oamenilor. Ori a rațiunilor pentru care vreun lucru se petrece, în lume.
Pînă una-alta, am meditat pe cîți ar interesa idei precum cele de mai jos. Nu prea mulți...
Culmea, omul normal apreciază rozul mititeaniștilor. Pe de o parte, iar lucrul fiind trădat în vremurile noastre inclusiv de rețelele sociale, îi plac poveștile. Iar în particular se identifică în vreun personaj din așa lume, cum e răposatul Cuxi Șerban (în prezentarea lui nea Dinu, barim). Același ins majoritar, se teme de zguduiri, iar materialele subsemnatului procură așa ceva.
În paralel, oficialitățile / Statul încurajează inșii interesați de roz, căci îi dau infinit mai puține dureri de cap decît indivizii porniți să schimbe lumea,
Prin urmare, o bilă neagră pentru demersul meu. Mai puțin poetic zis, îmi aduce o porție de sentiment al inutilului, legat de ceea ce fac și socotesc a fi idei deștepte. „Te zbați degeaba meștere...”, îmi sună o voce în cap.
Mă confortez însă imediat că punctul meu de vedere reprezintă și pe al viitorului, mai exact în care va fi scrisă istoria domeniului (al mersului pe munte, la noi). Iar aici e posibil să am dreptate. Din ce am studiat eu, aceasta nu a preluat de pildă cultul lui Mihai Haret, deși acesta zburda urbi et orbi în interbelic. Pe de o parte, alte generații și-au avut alte gusturi, iar totodată au apărut voci - mai totdeauna nu dintre iubitorii de roz - care au arătat găunoșenia acelui edificiu.
Lucrurile s-au repetat și cu statuia lui Emilian Cristea, iar aici e de spus că nici carul de oale a acestuia nu a avut nevoie de ciocane multe, ci doar de unul-două, întîmplător perseverente (din categoria lui anticului Cato: „Distrugeți Cartagina!”).
Eu cred că similar se vor petrece lucrurile și cu mitul Cuxi Șerban (care altminteri nu are nici o treabă, cu monumentul ridicat de Mititeanu și compania). Fanii cu pricina se vor izola, iar în paralel, fie și întrucîtva descurajați după fiecare șarjă a grupului advers, vor cînta aria lor, pentru a-și păstra supușii, iar totodată a nu se lăsa pe sine pradă descurajării, că templul li-i foarte fragil.
Dar cine va scrie / completa istoria va judeca altfel decît aceștia. Asta, pentru că nu poți fi preot ori supus al vreunui zeu iar în paralel să-ți ardă a scrie istorie (în sensul propriu-zis, nu al formulelor tabloide). E o lene pentru așa ceva, care a pălit inclusiv inimoșii a ceea ce s-a numit, acum vreo 50 ani, Turing-Clubul din Mircea Vodă. Dumnealor, erau tipi destupați, dar îți trebuie un ce chitit, pentru a te înhăma la pomenitul car.
Iar dînșii nu l-au avut. Au scris frumușel articole, au ținut cîțiva ani simpozioane, dar nu și-au putut duce proiectul în următoarea etapă de viață. A lor. Și cînd a intervenit umana dezumflare, inclusiv datorită faptului că au văzut subțiindu-se, cercul creator în care se aflau. Nu au fost în stare să ducă peste etape, ale lor și ale mediului, proiectele lor legate de istoria turism-alpinismului nostru.
Un Niculae Baticu (și cît de firav părea, din punct de vedere fizic, ori al atitudinii între semeni!) a izbutit acest lucru.
Iar aceia au mai capotat la ceva, aboslut necesar dusului acelei ștafete, și anume formarea de ucenici, de continuatori. Nu au avut nici un stil de scris (altminteri indiscutabil aerisit la vremea lor) care să intereseze în viitor un posibil continuator.
Dincolo de acest lung excurs, care s-a vrut să-mi da energie, pe oceanul Inutilității (gesturilor umane), pentru continuarea șirului de idei (căci e departe de a se isprăvit, pe subiectul ce am în vedere!), eu cred că informațiile ce las în urmă se vor dovedi interesante. Asta, pentru că s-au străduit a fi corecte.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu