Prietena Codruța Munteanu:

„Am promis să postez un vis pe care, înainte de a citi cartea Laviniei Bârlăgeanu, îl consideram banal.
Mă pregăteam de întoarcerea dintr-o călătorie. Eram într-o încăpere cu mai mulți prieteni și mă chinuiam să îmi fac bagajul. Aveam trei rucsaci.
Toate personajele din vis păreau că mă așteaptă pe mine.
Apoi ne îndreptam spre gară. Eu înaintam chinuit, simțind disconfortul bagajelor. La un moment dat mă pierd de grup și nu mai reușesc să găsesc peronul.
Gara arăta ca un bloc cu multe etaje.
Mult timp, visele de acest fel mi s-au părut banale sau „neimportante”. Nu aveau imagini spectaculoase, ci mai degrabă senzații de grabă, presiune, pierdere.
Abia mai târziu am înțeles că acest vis vorbea despre fragmentarea mea interioară. Despre părți diferite din mine care nu erau încă integrate și despre dificultatea de a mă conecta cu realitatea și cu ceilalți în momentele în care sunt disociată.
Jurnalul de vise m-a ajutat să nu mai trec peste astfel de vise.
Să le acord timp, fără grabă, fără comparație.
Uneori, sensul vine mult mai târziu.
Voi vă notați visele?”

 

„Da, notez unele dintre ele.
E jurnalul meu psihanalitic. Notez acolo toate tâmpeniile. Mă jenez îngrozitor că le ar putea citi cineva cândva.
Ies însă mai ieftin astfel, decât să dau bani la vreun psihanalist (o meserie stimabilă însă pentru care nu mă ține buzunarul, să frecventez)

Azi noapte am visat că stăteam de vorbă cu înaintașul montaniard Ion Ionescu Dunăreanu (1905-1991). Dar care era în vis o persoană ceva mai destinsă, mai amabilă decât fusese respectivul.
Având în vedere terminația numelui,am realizat că este vorba de altcineva, din realitate.
Apoi, scociorînd pe acolo, mi s a făcut părul măciucă, la ce gen de sentimente refulate voi fi având față de respectivul.”

„Dacă reproducem visele într un limbaj elevat, nu am făcut nicio treabă. Nimic nu e mai străin adâncului nostru, decât limbajul elevat...”

.