Paznicul cel rău.

 E vorba de cel interior...

Alt subsemnatului.

Scriu la memoriile-mi montane și mă lovesc de acel paznic. Că am fost eu rău cu x că performanțele mele alpine nu făceau doi bani, nici la 1982, ce să mai spunem azi...

(trec aici peste faptul că acel paznic a fost la origine un membru al familiei mele...)

.

Subsemnatul, chiar cu acel paznic în cârcă, până la urmă face afirmațiile în cazul acelor memorii, care pică prost respectivei caraule interioare.

Alții nu au treabă cu așa instanță, mai exact au interiorizat o de mult, și nu mai apucă să facă gesturi care să o deranjeze.

Or, spunea cineva, fii banal, și te vei scălda în mediocritate...

Bașca în conflict cu o altă parte a ta. Și anume naturalul pe care l a arestat acel paznic. 

.

Oare eu de ce am avut altă relație cu respectivul paznic? 

Cred că, pe de o parte, nu l am găsit demn de respect / de ascultat, iar pe de altă parte, el nu a fost suficient de puternic, cât să mă îngenuncheze.