I
Motto:
„Fii optimist, se poate și mai rău!” (legile lui Murphy)
.
Firea-mi prezentă, producțiile ei au deja mari probleme cu gustul semenilor, care tratează cu blam destule idei ale subsemnatului.
.
În cazul Amintirilor mele montane, situația e și mai groasă.
Aiasta, pentru că opiniile de acolo nu mai sînt ale mele, ci ale unei rubedenii, de care m-am înstrăinat mult.
E vorba de cel ce eram pe la 25-30 ani.
...Și care nutrea păreri, atitudini și mai sucite, și mai de pus la zid, decît cele-mi de azi.
Ceva din mine nu vrea să dea la coș însă acea persoană. Și-i gata să plătească prețul, unul al dez-onorabilității, pentru acea persoană, la o adică de mult dispărută...
Iar de aici poate porni discuție, cît din noi, cel-real, putem ascunde, pentru a putea viețui în semeni, respectiv a căpăta niscaiva aplauze, de la dumnealor...)
Fac asta, firește, din vreun dor de eternitate - în care voi să rămîn, prin vreo producție pe care doar eu o socotesc, a fi de rupt gura lumii...
În același timp, îmi dă tîrcoale o idee, a altuia: „Marea literatură nu se face cu sentimente pioase”.Eventualul succes este precum o plapumă scurtă: nu va acoperi și picioarele (prezentul), și capul (viitorul).
...Dar ceva (puteți să-i spuneți orgoliu ori frați mai mari ai acestuia) mă împinge să merg înainte.
II
Apropo de a ne descrie cît mai aproape, de ceea ce sîntem.
Îmi zboară mintea la o prezentare despre înaintașul Nae Dimitriu. Pentru mine barim, ar fi tare nesărat un profil al său, care să nu-i pomenească și marile defecte. Arțagul, cheful de alcool, eventual de tutun...
Firește, poți încropi un ceva dulceag, în parte inexact, căci vor fi destule urechi interesate de așa ceva. Dar, mai mult ca în cazul altora emasculați (stilistic) astfel, nu ar mai fi el...
Similar cred că ar sta lucrurile și cu un Alexandru Floricioiu. Nici în cazul lui n-ar fi aplicabilă mistificarea romantică. Barim pentru cei care au idee cît de cît, despre cum a fost cu adevărat.
Pe aproape, simt a fi fost și Alceu Urechia.
În cazul lui nea Baticu, deși destul de viforos la bază , biografia lui poate fi romanțată. Poate și pentru că îl simți, a nu se fi putut opune, dacă veneai cu perii. Iar de aici nu știi ce era decisiv în situație: faptul că nu se putea opune unor așa măguliri, să zică „Hooo! Nu cu mine, de-astea!...”, ori pentru că avea nevoie de vorbe frumoase?
Ce chestie... Să se joace unul (ca subsemnatul) cu ale tale, după ce pleci din viață... Oare eu cum voi privi așa fenomen, odată dus?
Sau nu va pomeni nimeni, de mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu