"Raport de tură scris cu sensibilitate, despre emoții și trăiri pe care ne dorim să le împărtășim cu voi, prieteni apropiați sau virtuali..."
Primesc de pe margine, din calitatea-mi de paria social, la asemenea exprimări. Pe care le bănuiesc din categoria celor ce unesc oamenii.
Eventual pun umărul la onorabila instituție a reclamei/marketingului.
Iar lumea le acceptă, pentru că e normală la cap.
Nu ca alții.
Care se duseră (folosesc pluralul maiestății, în realitate fiind singur…) pe un traseu oarecare de abrupt, în vara ce fuse, iar acolo îi păli la un moment dat frica.
Eventual pun umărul la onorabila instituție a reclamei/marketingului.
Iar lumea le acceptă, pentru că e normală la cap.
Nu ca alții.
Care se duseră (folosesc pluralul maiestății, în realitate fiind singur…) pe un traseu oarecare de abrupt, în vara ce fuse, iar acolo îi păli la un moment dat frica.
...Un sentiment destul de nou, căci îndeobște am de a face cu fuga de ea, prin binecuvântatele grabă, dat în bâlbâială, ori refulat de a dreptul.
Fiind totuși un sentiment curat, clar, am îndrăznit să îl privesc întrucâtva pe îndelete. E vorba de acea frică, altminteri fără vreo țintă exactă cum că în punctul X voi avea mari probleme.
Aș putea spune că, dincolo de acea neplăcere, beleaua in cauză are șarmul ei. Ca orice sentiment neplăcut, de care izbutești să nu fugi...
După un timp, intrat în focul deplasării cu grijă și emoții pe acolo, frica în cauză a dispărut.
Căci așa procedează dumneaei și cele ca ea, dacă încerci să le privești în ochi, dispar (firește, nu în situația cînd singura priza pe care te bazezi dă semne că se dislocă...)
Surată i-a fost îngrijorarea accentuată că cum naiba mă voi descurca, în porțiunea X. În sine nu prea mare, însă pe unde nu mai fusesem demult-demult. Situația avea ceva din caragialianul "și nimica mișcă". Sub pîcla senzorială de rigoare, anticipam pe acolo probleme, iar totodată o distanță astronomică de parcurs.
Ca și la frica pomenită anterior, am incercat - cu nițica oroare aferentă - să nu fug de acea neplăcere. Am pornit să rezolv încet și pe bucăți lucrurile. În paralel, mi a fost utilă amintirea drumului făcut cîndva pe aici cu amicul M.S.(tinerețe, tinerețe...), respectiv descoperirea faptului că o arătare de piton ivit în drum fusese plantată, acolo, de... mine.
La un moment dat am dat de un brîu de piatră spre lateral, de a cărui frumusețe m am bucurat grozav. Apoi mi s a părut familiar... Căci depășisem porțiunea așa zis necunoscută.
Sentimentele...
Împărtășirea lor.
Admit însă că partituri precum cea de mai sus nu unesc oameni.
Din ce motive, deja nu mai contează...
Aș putea spune că, dincolo de acea neplăcere, beleaua in cauză are șarmul ei. Ca orice sentiment neplăcut, de care izbutești să nu fugi...
După un timp, intrat în focul deplasării cu grijă și emoții pe acolo, frica în cauză a dispărut.
Căci așa procedează dumneaei și cele ca ea, dacă încerci să le privești în ochi, dispar (firește, nu în situația cînd singura priza pe care te bazezi dă semne că se dislocă...)
Surată i-a fost îngrijorarea accentuată că cum naiba mă voi descurca, în porțiunea X. În sine nu prea mare, însă pe unde nu mai fusesem demult-demult. Situația avea ceva din caragialianul "și nimica mișcă". Sub pîcla senzorială de rigoare, anticipam pe acolo probleme, iar totodată o distanță astronomică de parcurs.
Ca și la frica pomenită anterior, am incercat - cu nițica oroare aferentă - să nu fug de acea neplăcere. Am pornit să rezolv încet și pe bucăți lucrurile. În paralel, mi a fost utilă amintirea drumului făcut cîndva pe aici cu amicul M.S.(tinerețe, tinerețe...), respectiv descoperirea faptului că o arătare de piton ivit în drum fusese plantată, acolo, de... mine.
La un moment dat am dat de un brîu de piatră spre lateral, de a cărui frumusețe m am bucurat grozav. Apoi mi s a părut familiar... Căci depășisem porțiunea așa zis necunoscută.
Sentimentele...
Împărtășirea lor.
Admit însă că partituri precum cea de mai sus nu unesc oameni.
Din ce motive, deja nu mai contează...
Mi-a mers gindul, în tura cu pricina, la cîmpineanul Dinu Dinulescu, care mi a arătat cîndva niște variante de ocol ale săritorilor din așa numitele Hornuri... Rampa din imagine face parte dintr-o asemenea interesantă evitare.
(deja în carte)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu