Mai toate materialele mele istoric-montane au la bază ceva agresivitate, din parte-mi. Admitasta, deși acel animal nu e chiar de capul lui...Iar totodată după pvreme, acel prim sentiment epuizîndu-se, lasă locul opusului său, înțelegerea pentru acel personaj.
Nu am ajuns încă la așa ceva, legat de Fanny Seculici/Bucura Dumvravă, dar am întîlnit o situație care m-a trimis mai devreme în ceva simpatie pentru ea. Și anume jurnalul ultimelor ei săptămîni de viață, la un moment în care nu-și putea da seama de beleaua ce-o aștepta la potecuță .
Pleacă din Europa, taie Mediterana, trece pe lîngă un Port Said de care nu știa ce-i va aduce...
”Port-Said, 7 decembrie 1925
Fetițelor dragi,
Am sosit aici pe un soare strălucit şi o mare prietenoasă, după patru zile de vânt, ploaie şi valuri splendide, care, ieri, mi-au făcut o vizită chiar în cabină, în care lăsasem ferestruica deschisă, în timp ce eram sus pe pod.
Sunt la hotel, cu D-na şi D-ra L., care au aşteptat vaporul la P.-Said. Plecăm peste trei ceasuri. Cu drag mult...”
Merge apoi prin oceanul Indian, umblă prin India, face planuri, întîlnește oameni, se entuziasmează de una sau alta.
Ea nu știe ce o așteaptă, dar tu/cititorul are idee... E precum filmul/pozele trase de un om, care are apoi accident, iar finalmente amicii îi vizionează acele secvențe.
Iat-o pregătind plecarea:
„Adyar, 5 Ianuarie 1926
Poimâine părăsesc acest loc minunat prin natura sa și prin munca uriaşă a locuitorilor săi. Iar la 15 plec de la Bombay înspre Europa; dar nu pot să vă spun exact când voi sosi, pentru că vapoarele au câteodată întârzieri. Deci, aşteptaţi-mă cam pe la 8-9 sau 10 februarie, adică aşteptați-vă la sosirea mea, fără însă să veniți la gară, tocmai pentru că nu pot să vă spun nimic sigur. Odată voi suna la uşa noastră şi mă bucur mult să vă revăd! [...]
Sper să vă găsesc pe toți sănătoşi şi voioși în acest an
Cu drag şi dor...”
Mișcătoare este și scrisoarea cuiva (indian) care a însoțit-o în periplul ei, rînduri care nu sînt caracterizate cîtuși de puțin de complezență:
„Nici nu vroia să audă că se putea să fie obosită
sau că ar avea nevoie de odihnă. Spunea cu mândrie vădită: „Sunt munteancă” şi n-a arătat niciodată dorința să se
odihnească mai mult decât obişnuia la intervale regulate. Mai mult, avea însuşirea minunată, rară, obicei napoleonic, să doarmă
adânc, când vroia, în tren sau în automobil...” etc.
(se înțelege că reproducînd așa scrise, spiritul meu critic nu doarme... De pildă, de cînd era Fanny munteancă, așa cum zice mai sus? În același timp, criticismul înseamnă ci să spui „Da, el a avut dreptate”. Mai exact crezusem că e pastilă a amicilor să spusese infirmierelor din spitalul egiptean unde a ajuns finalmente, că ar face-o bine vederea munților... Se pare că așa a zis, din moment ce realmente ținea să-și mărturisească străinilor acea pasiune...)
Asta ar fi una.
A doua.
O trecere pe strada unde a locuit Mihai Haret (1884-1940) m-a făcut să demarez un material despre el (pe care l-am realizat doar pe jumătate, trecînd la cel despre Fanny/Bucura).
Legat de ea, am trecut intenționat pe la clădirea unde a locuit.
Știam că a stat în așa-numitul bloc „Dacia-România”, ridicat de societatea omonimă de asigurări (unde tatăl lui lui Fanny fusese director), nu departe de Piața Romană. Ieșind ieri de la metrou Romană, mi-a, zis să văd cu e, cum i se simt pașii ievea, în preajma acelei clădiri.
Cunoșteam adresa, actualul Bd. Dacia 32 (acum un veac, nr. 4). Inconștient, mintea îmi era atrasă de cîteva blocuri (block-haus, cum li se zicea inclusiv la noi pe atunci) aflate pe partea stîngă a acelui bulevard, cum te îndepărtezi de centru. Am realizat însă că acelea sînt interbelice, în vreme ce imobilul căutat de mine era antebelic,, cu detaliile arhitecturale aferente.
Surpriza a venit și din faptul că nu erau pe partea pe care mi-o luase imaginația razna. E pe mîna opusă, ba chiar orimul bloc după intersecția cu Dorobanți.
Nu sare în ochi, lipsit fiind de eleganța vecinelor care vor fi construite pe la 1930. Oarecum, aduce cu blocurile zise sovietice, din preajma Academiei Militare ori a stadionului Național.
Dar acolo a stat Fanny/Bucura.
Am încercat să-i adulmec trecerea grăbit-vaporoase, prin fața intrării de acolo, acoperită cu o poartă, probabil înaintea scărilor ce urcă propriu-zis în clădire. ...
În dreapta, bd. Dacia.
PS
Scrisoare din 8 august 1916:„Săptămâna viitoare mă gândesc să mă duc la Bucureşti
ca să curăţ şi să instalez apartamentul de acuma, spre a fi liberă şi liniştită
când va veni M.” (total neinspirat, găsesc eu, editorul cărții de unde am extras pasajul de scrisoare de aici, de a lăsa doar inițialele celor pomeniți în acele misive!)
Deci în acel moment curăța. Cum nu îl lua la mîna a doua, posibil să fi fost construit de curînd.
Cum foarte probabil nu va fi isprăvit asta din cauza izbucnirii ostilităților (poate și a rechizițiilor prin București, apoi), nu m-am mira ca aranjatul amintit să se petreacă abia în 1919.
