Stînga-mprejur (întrucîtva)

Un material de munte reproduce, cu prezentarea aferentă, Decalogul lui Luis Trenker...

Pentru că de altceva nu sînt bun, îmi sare urgent țandăra:

„Materialul mi se pare un pic neserios, ca să nu spun de a dreptul că pune o haină de principii peste omenească agresivitate.Trec că aici peste faptul că la sfaturi nu ne întrece nimeni...
Dacă, presupunând, mă interesează recordurile pe munte, aia e treaba mea, nu a acelui autor. Iar eu nespunându-i dumnealui, în paralel, ce să facă prin viață.
  
"Caută-i sufletul"
Este aici o banală vorbă mare. Și căreia nimic nu îi pică mai prost (ori celui care o vântură), decât să întrebi, candid, cum vine aia sufletul muntelui, iar totodată cum poate fi găsit el.
Etc.”

Etc.-ul final semnalizează că ar fi de subliniat și alte afirmații, de acolo. De pildă, că acel Decalog este tooot reprodus (în epoca libertății de după 1989), deși el a apărut cînd era străbunica fată, iar implicit se vor fi schimbat multe sub soare, în ale muntelui, de atunci.

Ca Balanță ce mă aflu, merg însă curînd, în extrema opusă....

Pe de o parte, realizez că o categorie umană are nevoie de așa ceva, de atari texte demodate (pentru unul ca mine). Mai exact nu se înghesuie, să preia ceva mai nou. Să zicem un Messner. La prima vedere, este o inadecvare (la o adică, eu însumi rezonez preponderent cu montaniarzi interbelici). Dar se pare că marea masă - și nu doar la nivel de munte - așa arată. E cea doritoare de tradiții, care sînt tot chestii de demult. Mai exact lucrurile să stea în loc pe acel gen de trecut, în care majoritatea se simte bine.

La ce strîmb eu din nas, din amintitul text, respectivii se simt bine. Dacă mie sfaturile îmi pică prost (asta, probabil, pentru că nu mi se permite acolo să dau și eu sfaturi acelui ins - care, om fiind, i-ar pica prost așa schimb), aceia au nevoie de așa ceva, căci își doresc poziția supusului, care presupune și un mai puternic ce te protejează. Nu e vina lor, că eu nu m-am simțit protejat, în atare poziție...

Aceiași, nu au nevoie să umble în dedesubtul vorbelor mari. Asta, pentru că le face bine la suflet, iar prin urmare nu și-au dezvoltat instrumentele pentru a o face. În același timp, ar strica și dispoziția Protectorului, cu toții dobîndind - pe aripile vorbei mari - o stare cvasiparadisiacă, iar asta foarte iute.