Apoi privirea mi-a căzut pe volumul ce rămăsese pe canapeaua sufrageriei.
Om cu paznic interior puternic, m am întrebat dacă nu cumva mă bag prea mult în sufletul omului (chit că acesta e răposat), dacă nu jonglez prea mult cu momente din viața lui, cu idei ale mele legate de dânsul.
Poate.
Este probabil și un mod de a jungla cu persoana Tatălui. De care nu o dată, dacă nu ai fost alergat cu joarda în prealabil pentru așa ceva, încerci să profiți.
Relaționînd, observ că nea Nae nu a avut vreun personaj din vremea lui (se înțelege că mai vârstnic), cu care să reacționeze similar. Pomenește el câte un Alexandru Steopoe, ori Peter Aschenbrenner, că era om de treabă, însă nu trece de acest stadiu.
Adică nu pare să fi suit pe cineva, în postul de tată. Nu l am simțit nici să aibă modele (firește nu unele în fața cărora să cazi extaziat, ci unele cu care să rezonezi, fie și doar în parte).
Deduc de aici că în ciuda accidentelor pe care le am avut cu propriul meu tată, nea Baticu a evitat să încropească jocuri (posterioare existenței aceluia) legate de tatăl său.
Deduc de aici, și cu riscul de a greși, relația celor doi a fost mai tensionată decât s-ar fi s ar fi putut bănui.
La o adică, și în condițiile în care nea Baticu ține să spună despre E. Cristea (via Hedda Cristea) că nu a avut familie, nu a fost departe de o asemenea situație.
Nu scrie nicăieri despre părinții lui iar În discuțiile cu mine cel puțin a pomenit de tată o singură dată probabil, iar de mamă în cel mai bun caz fugar, in vizita care am făcut o cândva împreună, la viitorul său loc de veci (la "Izvorul nou").
Toate acestea mi au venit în minte și pe când stau acum în parcul Carol, aflat în preajma domiciliului său, pe unde se mai plimba dumnealui...
PS
Nea Baticu nu pomenește nimic nici de rudele femei ce foarte posibil i-or fi ținut loc de mamă.
Spun foarte posibil întrucât el are totuși relații destinse cu femeile de pildă grupul Olgăi Geresh. Și după întoarcerea din închisoare va fi frecventat de tinere femei, care au găsit în el un îndrumător pe munte. Le am întâlnit la aniversările dumnealui în anii '80.
Oare cum mă voi simți Dincolo, când (caz fericit...) cineva jongla-va asemănător, cu persoana mea?
Probabil mi aș zice că mai bine așa, decât deloc...
PS
Din parcul Carol vin lipa-lipa pe strada Lânăriei.
Pe aici, am ochii la diferite fleacuri din jur, În vreme ce în minte îmi șade la dospit episodul 3, din materialul ce dedic filmului "Hoinar prin munți".
Inițial mă miră faptul că publicul cade lat, la ideea că Dinu Mititeanu și a dedicat în viața întreagă muntelui (pardon, Muntelui, dacă nu chiar Măria sa Muntele)
Cum mirarea e totuși semn de ignoranță, caut să descopăr ce anume îi dă gata pe aceia.
Pe de o parte, îmi spun că oratori precum mititeanu le sînt acelora șefi spiritual sau părinte idem, iar prin urmare trebuie aplaudat necondiționat.
Pe de alta, aceia îmi par să se agațe de ideea că gesturile respective, ale magistrului (el părând să dețină cheia tuturor problemelor, din viața omenească) îi pot scoate dintr un ceva diurn, care nu le pică deloc bine (ca să nu spun insuportabil).
La aceasta contribuie și modul foarte sigur pe tine în care acel semizeu își rostește afirmațiile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu