Pe valuri: [MEMORII] 1994. Caraiman: Vîlcelul Izvorului şi Hornurile Văii Seci

Prin Vîlcelul Izvorului înțeleg firul care cade spre sud, din șaua pe care o împarte sub Portița Caraimanului cu Vîlcelul de sub Portiță.

În prima hartă a abruptului Bucegilor (de Radu Țițeica), Mihai Haret introduce cu de la sine putere denumirea de Grohotişul Înflorit („fiind primăvara cu multe flori pe el”).

„Mai mult ca sigur tot Haret ține să-l indice pe hartă (prin intermediul unei largi arii, aparent al unei poieni), la nivelul hățașului ciobănesc dintre Poiana Tîrlelor și Valea Jepilor, respectiv între Valea Spumoasă de azi și afluentul ei care pornește către sud-est de sub Portița.
E greu de spus aici la ce loc exact se referea Haret. Să fi fost vorba de panta stîncoasă pe unde hățașul amintit coboară în Spumoasă? Ori auzise vag de el, dar i-a plăcut cum sună și a ținut să-l imortalizeze pe undeva? Oricum ar fi, se va ajunge ca W. Kargel (1988) să atribuie greșit denumirea unui fir de vale, mai exact afluentului pomenit mai sus.”
(„Sus la munte la izvor, ed I, p. 89-90)

Am preluat denumirea de la Vîlcelul Izvorului din caietele de însemnări montane ale lui Radu Țițeica: „Ne-am întors de la Portiţă prin drumul lui Gelepeanu. Unde începe, sus, e altit. 1940. Coborîm printr-un horn şi apoi pe Valea Izvorului... ".

11 septembrie 1994

(v. așa-numit raport de tură, la finalul postării)

Ne aşteptăm la belele, ca difilcutate, căci aşa lăsase de înţeles traseul, văzut din creasta opusă. Şi din amonte, din seculara potecă Tîrle-Spumoasă-Brîul Portiţei, prezenta o pantă agresivă, unde orice ruptură incomodă era posibilă..

Primii paşi în vîlcelul vizat, al Izvorului, cel care duce finalmente sub Portiţa, într-o şa de sub flancul estic al acesteia.

Apar curînd săritori.

Dan Nichita, colegul din această toamnă, într-una din aceste săritori.

Un obstacol se ocoleşte.
Nu am făcut şi alte poze pe aici, aşa că menţionez faptul că valea (partea neştiută mai exact) nu a pus probleme deosebite. O singură săritoare dificilă, dar s-a putut ocoli. Ne tot aşteptam să dăm de surprize neplăcute, dar nu au venit, deşi panta e măricică, iar flancuri înalte accentuează starea de nesiguranţă a alpinistului.
La un moment dat valea s-a deschis în oarece pîlnie, oarecum înclinată, către capătul superior al căreia am întîlnit poteca din Poiana Tîrlelor.

Suim din poteca amintită săre Portită, pe partea vîlcelului bine cunoscută din alte ture. Mergem iute. De fapt, cum ne-am descoperit cvu o cantitate de timp în plus, am optat să mai face şi altceva, opţiunea în acest sens căzînd pe Hornurile Văii Seci. Eu mai fusesem cu un an în urmă, dar nu era cazul să mă indispună reluarea acestui interesantissim traseu.

Dan, în Brîul Portiţei.

Subsemnatul, în locul cu minunată perspectivă, unde poteca Brîului Portiţei se pregăteşte să coboare susţinut în firul Vîlcelului Mortului.

Cred că Dan se află aici în talvegul Vîlcelului Mortului.

Tot el, la traversarea cevamai expusă dintre Mort şi Hornuri, pe Brîu.

Primele obstacole în Hornuri.

Se vede încă în spate, pe stînga, un jnepeniş ce ţine de Brîul Portiţei.
Stînca este uscată.

Ajungem sub Săritoarea Brîului (i se spune prin lucrări a Portiţei, dar totuşi aceasta din urmă e cam departe...),în vreme ce brîul ei este aproape...

Suie primul Mircea. E deocamdată călduţ, ca temperatură ambiantă, dar mai sus văd că
mi-am luat bătrînul şi jerpelitul de ture hanorac...

Deasupra acestei prime săritori dificile.

Ne-am apropiat de Brîul lui Rafail. Imediat sub noi Hornurile au o neaşteptată şi delicioasă
pîlnie mai puţin înclinată, pe flancul lor nordic.

În dreptul Brîului lui Rafail

Ne apropiem de Hornul Adînc.

Cu antrenament şi vîrsta favorabilă, suişul Hornului Adînc e o joacă.

Dan, tot acolo. În stînga, se vede banda de piatră ce stîrnea polemici, interbelic, între Nae
Dimitriu şi Ion Ionescu-Dunăreanu.

În Săritoarea Mare.

Dan, sub săritoare. Nu-mi dau seama dacă este înainte sau după dificila aici manevră de tragere a rucsacilor. Se pare că înainte...

Colegul, în ascensiunea SM, mai exact a părţii finale a acesteia. Vom reveni în vale în mai anul viitor, pe zăpadă. Atunci Dan va fi primul, la această săritoare.

Probabil între SM şi cea de sub Streaşină.

În Brîul de sub Streaşină alegem să evităm finala văii. O voi face peste şase ani, cap de coardă fiind Mugur Ilie (subsemnatul a mai parcurs zona, solo, la 1982, aşteptînd să iasă o cunoştinţă din Hornuri).