Alexandru Ghica (1902-1964)

Există date de dinaintea primului război mondial, despre locuitori ai Prahovei de Sus, care porneau cu pușca în spate după capre negre, prin Bucegi. 

După 1918, îndeletnicirea a fost preluată - aș putea spune - și de amorul artei, de către orășeni îndestulați.

Cunoșteam că, în septembrie 1925, cînd urcă valea Coștilei, frații Țițeica întîlnesc în punctul La Lespezi al Văii Mălinului un grup de vînători. Erau orășeni, dar foarte probabil le erau alături localnici cu știință asupra terenului, respectiv care să îi ajute în operațiunile cinegetice.
În prima categorie, se afla acolo, la în poiana Mălinului de la alt. 2000 m) Alexandru Ghica, fiu al eforului sinăian din acea vreme
Se vor fi cunoscut anterior vag, și e posibil ca vorbele schimbate cu acel prilej să nu-i fi apropiat prea tare, cum o va face însă o neașteptată întîlnire, la 2000 km depărtare, reprodusă de Radu Țițeica într-o misivă (2 februarie 1929), adresată fratelui său:

“Eram cu Popovici la S[...] Bate cineva la uşă [...] şi intră un oarecare Călugăreanu [...] şi cu [...] Ghica [...] «Noi ne-am mai întîlnit o dată». Zice: «La vreun curs desigur». Zic: «Ba deloc, ia ghici unde». După ce mi-a spus că-şi dă limba pisicii, îi zic: «În poiana Mălin». A ridicat braţele spre cer şi şi-a adus aminte [...] Îmi spune: «Ştii că umblă mulţi turişti acum prin colţi» Zic: «Aş». Zice: «Ba da, că eram astă vară pe brîul ăl mare [...] la hotarul Mălinului, şi spre Gălbenele erau 4 inşi care zbierau la mine, şi i-am înjurat, că nu-mi place să zbiere pe munte [îi goneau caprele...]»;. Zic eu: «Păi noi eram, iarăşi». Tot iarăşi a ridicat braţele spre cer [...]

După masă seara ne-am întîlnit iarăşi din întîmplare şi am început să discutăm [...] de la Sorbona [...] ne-am dus cu perpedesul pînă la Étoile şi înapoi, cam 12 km. de drum şi în fine mi-a spus o groază de lucruri [...]

Zice că brîul de mijloc al Coştilei se face tot, însă chiar pe firul Văii Urzicii, suind niţel şi coborînd iară. Eu e drept, cînd am fost cu tata [se pare că e vorba de excursia din 28 august 1928, cînd s-a mers şi pe Brîul de Sus al Coştilei] am văzut că la nivel nu merge, dar n-am avut timp să aprofundez chestia [...]
A coborît blidul [Uriaşilor] de la brîul mare în Valea Albă.
Cunoaşte Brîul Subţire al Clăii, căruia îi zice Brîul lui Răducu [...] şi pe cel superior pe care am fost noi şi căruia îi zice brîul Subţire [...]
A făcut Vîlcelul Mortului, care nume îl bîrfeşte. S-a suit şi zice că foarte uşor în Gălbinări: unde pe Munticelu poteca o ia spre stînga ca să meargă la Verdeaţă, e o oagă pînă sus, care trece pe la ruinele casei lui Mack şi suie piciorul cel f. frumos al Coştilei, de unde un brîneag pe stînga intră în Gălbinări.
N-a făcut valea Coştilei, a făcut Gălbenelele [...]
Cunoaşte valea Ţapului şi brîul cu jnepeni din V. Ţapului pînă în fundul văii Urzicii (Toate numirile le are din harta din Anuarul T.C.R. pe care o consultă asiduu) [...] Cunoaşte brîul de sus al Dinţilor precum şi brîul de mijloc, dar numai spre Valea Cerbului [...] Brîul de sus îl ştie complet pînă în Valea Adîncă, după cum cunoaşte obuzul.
Pare-se că fundul, de sus, al văii Bucşoiului se numeşte «Cununa Bucşoiului» [...] A făcut iarna, ianuarie şi februarie, Gaura, Brîul Mare al Morarului, care e mai bun pe dos, decît la fîntîniţă unde îngheaţă, brîul mare al Coştilei, despre care spune că e foarte uşor la sîrmă [cablul lui Tunaru], căci e plin Mălinul şi greu uneori, alteori f. uşor, căci e plină valea, în V. Urzicii, a coborît Mălinul şi V. Albă iarna. Spune că este extrem de periculos prin aprilie în V. Cerbului, căci pe toată faţa Morarului cad avalanşe formidabile, o dată a trebuit să fugă în Pripon căci avalanşele acopereau valea cu 5-20 m. grosime zăpadă astupînd totul şi rupînd pomi şi bolovani.
În rezumat se pricepe binişor, mai puţin totuşi ca noi, de ex., în V. Coştilelor, V. Seacă a Coştilei; V. Colţilor nu o ştie, pe a Urzicii foarte puţin. Prin Caraiman iarăşi nu e extrem de doctor. E tare în Bucşoiu şi Mălăieşti.”

Cîteva observații.
a) în scrisoare e pomenit drept loc al întîlnirii (cu vînătorii, în 1925) ”poiana Mălin”. Ulterior, Radu Țițeica va prelua optica înaintașilor antebelici, care numeau astfel un loc cu mult în aval și din afara firului principal al văii omonime)

b) ”Eram cu Popovici la S[...]”

În condițiile unei caligrafii nu foarte clare...

...pare să fie vorba de Petre Sergescu, om cu carieră în matematici. Ceva mai mare de ani, dar în același timp „a fost motorul colaborării internaționale în domeniul istoriei științelor și, în particular, al colaborării franco-române. A primit chiar, la un moment dat, Legiunea de onoare”.
Prezența lui în cercul lui Radu Ț. nu ar trebui să mire, de pildă pentru faptul că tatăl său era cine era, în epocă și nu numai. Poate și zona de Universitate le va fi fost comună.

c) Ghica pare suficient de superficial cît să nu rețină întîlnirea cu grupul tinerilor Țițeica, însă în același citește cu mult interes articolele lui Radu Ț.

d) din motive de cursivitate a textului, nu am reprodus mai sus o bucată. Mai exact:

Nu fac un caz din acel apelativ - existent altminteri într-o scrisoare dintre doi tineri (ba și frați).  Dar pomenesc amănuntul întrucît am găsit pe net - în acest 2020 -  o singură imagine cu matematicianul Alexandru Ghica...

... și nu pare vreun oacheș. Nu cumva greșesc, mi-am spus, punînd semnul egal între matematician și vînătorul prin Bucegi? Căutările pe net însă au indicat că Al. Ghica a obținut doctorat în matematici la Sorbona, în 1929. Iar din acest punct ceața s-a risipit.
În ce privește adăugirea pomenită, va fi privit ale lucruri, decît înfățișarea...

Despre Ghica (Sursa):

”S-a nascut în Bucuresti la 9/22 iunie 1902, facând parte din vechea familie a Ghikulestilor. scoala primara si trei clase secundare le-a facut în Bucuresti (Liceul Lazar), dupa care a plecat, în 1917, împreuna cu familia, 212w2220c la Paris. Aici urmeaza restul claselor secundare la Liceul "Saint-Louis", trecând bacalaureatul în iulie 1920.
În toamna aceluiasi an se înscrie la Universitatea din Paris, Facultatea de stiinte. În 1922, adica la vârsta de 20 de ani, îsi ia la Sorbona licenta în matematici, cu certificatele: calcul diferential si integral, mecanica rationala si astronomia aprofundata. La Sorbona si la College de France audiaza toate somitatile din acel timp. Simultan pregateste constiincios teza de doctorat în matematici, cu subiectul: Sur le Fonction de caree somable le long des contours de leur domaines d'holomorphisme et leur applications aux ecuations differentiales lineares d'ordre infini.
Dupa trecerea doctoratului se reîntoarce în tara. Cariera universitara si-o începe ceva mai târziu, caci abia în noiembrie 1932 este numit asistent la catedra de teoria functiilor de la universitatea din Bucuresti, catedra al carei titular era Dimitrie Pompei. La 7 februarie 1935, în urma unui concurs, este numit conferentiar de analiza si teoria functiilor.”

În epocă a existat un onomim, ba chiar trăind în interval de timp apropiat. Este vorba de cel care s-a alăturat legionarilor, iar apoi a pătimit pe măsură.

e) Legat de afirmațiile lui Ghica, despre locuri în abruptul Bucegilor, din principiu le tratez și cu prudență (ceea ce nu înseamnă negație!).

f) Rezumînd alte informații existente, Ghica pare să fi fost un vînător împătimit. În sensul că nu ezita să încalce terenul arondat pentru vînătoare (ceea ce-l ducea la clinciuri cu alt ne-dus la biserică probabil, Costache Păduraru). În același timp, afectat de faptul că Grigore Pescaru, cabanierul de la Casa Peștera, bracona în zona unde Ghica avea permis de vînătoare, l-a reclamat, fapt ce pare că a dus la demiterea aceluia, de către conducerea Turing-Clubului României, de la cabană.

În ce privește accidentul din munții Azugii, cînd a fost rănit de o ursoaică (lovită de gloanțe altminteri), el a avut loc la o vîrstă destul de tînără a protagonistului - nu mai mult de 25 ani.

La chestiune, a acelui accident, Florin Ștefănescu (1909-1992) mi-a mărturisit că nu găsea cavaleresc genul de vînătoare din foișor, în urma căruia s-ar fi petrecut rănirea lui Ghica. „Vine animalul la momeala atîrnată de un pom, la care tu aprinzi lumina și tragi unde vrei?!”. Altminteri Ștefănescu se afla sursă de informații destul de apropiată, întrucît la momentul acela fusese trimis de șeful său (Sîngeorzan, de la Eforia spitalelor civile, Sinaia) pe Valea Azugii, să vegheze la evacuarea rănitului.