... la o editură de carte (Universalia) și am descoperit, într-o zonă cu apariții mai vechi ale acesteia, o carte a unui Ion Juvara. Răsfoind-o, stilul mi-a plăcut, iar totodată am descoperit că acela (chirurg de felul lui) s-a căsătorit cu o femeie de care știam că,în tinerețe barim, a urcat pe munte.
Este vorba de Adina Casassovici, de care aveam idee în parte din Buletinul Alpin interbelic, dar mai ales dintr-o relatare (făcută mie) a înaintașului Barbu Nestorescu. Mai exact despre un accident al Adinei, în Hornul Coamei, din Bucegi.
În eternă și umană pană emoțională (e vorba de mine), am idealizat nițel acei soți Juvara, ducîndu-i în postură de părinți mai buni, decît ce avusesem eu. Știu că nue frumos ce spun, dar ăsta fu procesul în adîncu-mi.
Peste vreo zece ani, căpătînd un laptop (de la amicul Mugurel Ilie) și avînd ceva timp, am scris un material despre cei doi, mai exact în baza celor din amintita carte (v. PS). Poate acum, poate altădată, am realizat că Ion Juvara nu spune nimic despre cumnatul său, Mircea. Inevitabil am relaționat cu ce-mi spusese d. Nestorescu, și anume că în Hornul Coamei acesta o făcuse proastă pe soră-sa și în reproșa accidentul suferit (Adina va fi transportată cu dificultate pînă la Bușteni). Mi-am zis, poate subiectiv, că alde cumnatul va fi simțit atitudinea generală a lui Mircea C. față de nevastă-sa (altminteri cu doi ani mai mare decît fratele), iar asta nu l-a încîntat, iar implicit a făcut să-l ignore în acea carte.
Nu mult după aceea, am intrat în posesia unor fotocopii ale imaginilor de munte ale lui Sorin Tulea, inclusiv o sumedenie luate în Bucegi. Iar ulterior am glosat pe marginea lor, pe net.
Descoperind acele zise la o căutare Google, fiul lui Mircea Casassovici, Dan, a ținut să stea de vorbă cu mine. A fost o discuție inițială interesantă (fie și în picioare, la piața Amzei din București), comunicînd și în alte ocazii. De la dînsul (n. 1943) am aflat atunci și despre cartea de amintiri (mai exact unele exclusiv aviatice) a lui Sorin Tulea.
Ulterior, am aflat despre cărțile ce publicase ori va publica Dan C. despre familia lui, cît și de referirile - pe același subiect -, însoțite nu o dată de imagini inedite, ce făcea despre familia lui, pe net.
Între aceste izvoare, am găsit foarte interesante amintirile lui Mircea Casassovici (fie și doar în mică parte legate de munte). Am purces chiar la fenomenul pomenit inițial aici, de idealizare (dar și de a rezona cu problemele acelui om, foarte probabil întrucît refulasem - nici nu mai contează din ce motive - sentimentele aferente către propriul meu tată).
Chiar și așa, spiritul critic (dar și cel creativ-literar!) nu mi-a dispărut. Meditam (și meditez) la un material comparativ, mai exact despre cum s-au descurcat în comunism reprezentanții fostei clase avute. Și avînd în vedere pe Mircea Casassovici, Alexandru Șerban (tatăl lui Cuxi) și Petru Vignali.
Nu l-am scris, însă ”clasamentul” a avut în partea cît de cît roză pe Șerban, iar la polul opus pe Casassovici. Nu am făcut vreo vină cuiva, pentru acel loc codaș (altminteri doar în mintea mea), dar inevitabil m-am uitat dacă nu au existat cumva și frîne personale, în calea supraviețuirii cît de cît suportabile.
Las însă așa amănunte pentru acel material, ce sper să apuc vreodată a scrie (trageți-mă și domniile voastre de mînecă, legat de el!)
Între timp, dacă memoriile lui Mircea C. constituiseră inițial o parte a unei saga familiale, alături de amintirile bunicului, respectiv ale tatălui lui M. C., Dan Casassovici din urmă a considerat necesar să publice și separat, iar totodată în totalitate, memoriile tatălui.
Am revăzut acolo o caracteristică (poate de înțeles) a celor deposedați de bunuri ori chiar de libertate, de către comuniști, și anume a nu medita dacă nu au avut și ei vreo contribuție, la situație... Ori măcar de a înțelege, fără obidă, că mersul istoriei aduce și asemenea cataclisme (vorba vine, căci pe destui a scos din mocirlă acea orînduire...).
Cît și omenească scoatere a la suprafață a celor convenabile, ale aceluia în sine, cît și familiei ori celor pe care îi simpatiza. De pildă Mircea C. îl vorbește de bine pe vărul său Dinu Noica, plîngîndu-i pe umăr că a fost persecutat de comuniști, dar pomenește vorbuliță despre faptul că a fost legionar.
La o adică, tace și despre propria inflamare verde, din anii '30. Sare peste asemenea amănunt și fiul său. I-am făcut inițial prezumția că taciturnul său părinte nu i-a mărturisit asemenea derapaje, dar voi afla finalmente că avea idee de subiect, tratîndu-l însă dintr-un unghi care pe mine nu mă convinge. Mai exact că după asasinarea lui Iorga and co. a lăsat-o baltă cu acel partizanat...
Eu unul nu cred că la vremea aceea publicul a acordat o mare importanță acelor asasinate, inclusiv pentru că niciuna dintre victime nu fusese anterior ușă de biserică...
În alb-negru sînt tratați și alții. Cuplul Ceaușescu e numit ironic Stejarul și Savanta, în vreme ce Tota [Ecaterina] Nenițescu e socotită „dintr-o familie de distinși intelectuali”... Totodată, în baza unui „Se pare..”, se afirmă că vărul Noica a spus Nu la un plebiscit (totalitar) al lui Carol II, dar că mai-marii cu vederea i-ar fi trecut cu vederea asta: „Nu-i nimica, este un filosof” (în 1938!). La o adică, dacă tot luau masa împreună relativ des, Mircea Casassovici își putea întreba respectivă rudă ce și cum...
Ar mai fi de spus că în forma separată a memoriilor lui Mircea Casassovici este pomenit și un incident al acestuia cu cumnatul Juvara. Care s-ar fi revoltat deloc civilizat de lucrarea pe care inginerul M.C. o dirijase, la o secție de spital (Cantacuzino) de care răspundea Juvara.
Altminteri, cînd mi s-a întîmplat să duc un exemplar al „Sus la munte...” fiicei lui Mircea Casassovici, și anume Ioana, mi se păruse un pic acră, cînd a venit vorba de materialul meu despre soții Juvara, dar am crezut că mi se pare.
Apropo de relația lui Mircea cu Adina, el îi găsește malițioasă afirmația că „într-o seară, Dinu a sărutat-o pe Wendy [Muston] pe o bancă din parcul de la Sinaia și de atunci se considera obligat să se însoare cu ea”. Dar nu spune dacă acel moment va fi fost real sau nu.
Pe același val, mi se pare de notat și că „fetele noastre [...] se simțeau totdeauna handicapate de eleganța fetelor Adinei, ce dispuneau de alte mijloace”.
Mă opresc și asupra afirmației că Radu Beligan rostește la inaugurarea Teatrului Național „cel mai slugarnic discurs de tămîiere abjectă a <Stejarului din Carpați>”.
Ceva îmi spune însă că Mircea C. rostise vorbe asemănătoare, la adresa lui Ferdinand I ori a lui Carol II, pe la școală ori facultate, respectiv a lui C. Z. Codreanu (în calitate de legionar).
PS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu