Relația mea cu nea Baticu (II)

Blogul subsemnatului a ajuns un fel de rudă săracă.
Căci nu mai posedă reflectoarele ce altădată stăteau cît de cît ațintite spre el...

A ajuns un fel de rudă săracă. De scoțător din probleme. De primitor a ceea ce refuză alte scene.

Dacă nu un cimitir al elefanților, măcar un loc tras sufletul, de lins răni, de spus aici ce nu poate fi spus în alte părți?

Alte părți?

Păi, concurența este în primul rînd strălucitorul Facebook. Cel care dă iluzia că stă lumea atentă (cît de cît) la zisele-ți, la persoana-ți.


Dincolo de acest Intro...

Postarea de aici are în vedere un subiect ce - simt eu primul - a ajuns a prisosi în acea altă parte.

Și anume relația cu nea Baticu.

Și legat de care păcătuiesc în mai multe moduri.

Am fost, de pildă, un fiu în mare parte necuviincios față de dînsul (cu precădere după 1990).

Totodată, trăiesc azi un sentiment mai mult decît blamat între oameni, și anume acela de a te băga excesiv în sufletul altuia (de ce e blamat, poate spune un psiholog...). Bașca comportament (tot din parte-mi) de oarece d. Goe, în sensul a voi doar să obțină de la respectivul părinte.

Astea fiind zise și avînd ceva mai multă ordine în ogradă, pot griji și de altele.

Deseori, sentimentul păcatului ne este unul decurgînd nu atît din o eroare, cît din pedeapsa pe care o așteptăm de la mai-marele iritat de ea. Asemănător, într-o ciocnire gesturile noastre -  paznicul interior contează mult să îți recunoști așa-zisele păcate. Să le privești ceva mai atent. Vedem în așa situație că dracul nu e atît de negru. Că acea descoperire reprobabilă ține, după o vreme, de „Ei, și?”. Iar totodată îți conferă liniștea interioară pentru a comite și alte păcate.

Mai exact, devin tot mai conștient că îi reproduc comportamentul de la senectute. Criticismul lui (fie și nu la fel exprimat). Azvîrlitul asupra unui aspect public - îndeobște din sectorul montan românesc - ni-i mai mult decît asemănător.

.

Întreaga postare pleacă de la o intervenție a subsemnatului pe fila AlpinFestival (a distinsului Dan Burlac), unde aceia s-au apucat să scrie despre recent răposatul Paul Pogo Popescu. Unde am intrat cu bocanci cît și cu artileria grea. Iar aceia oprindu-mi accesul pe-acolo, la scurtă vreme.

În acel gest al meu am văzut aruncatul cu capul înainte, în materie de critici montane, al dlui Baticu. Cît și marginalizarea la care l-au condus.