Moare un om pe munte (II)

Mi s-a întîmplat într-o vreme să nu fiu de acord cu afirmațiile confratelui montaniard Dinu Mititeanu.

Prin urmare, de cîte ori aveam ocazia, procedam, precum anticul Cato. Mai exact, nu ceream distrugerea Cartaginei, ci punctam public (inclusiv pe fila Fb a impricinatului), că am îndoieli privind partenitatea unei cărți de munte oarecare.
Adică, autor nu e acolo cel pomenit pe copertă, ci altcineva.
.
Nu dădeam cu parul, nu bălăcăream, doar o țineam cu acea picătură chinezească.
.
În situația respectivă, adversarul meu nu mi-a răspuns...

(deși putea spune: „Domne, poți bănui în continuare, noi să fim sănătoși... Cînd te fac o bere?")

... dar la un moment o făcut-o pentru toți anii lui de tăcere.
.
Mai exact celor șase-șapte cuvinte mari și late, ale mele, le-a opus vreo cinci sute de cuvinte, dacă nu mai multe.
.
Este drept că acea avalanșă nu i-a fost de mare folos, întrucît subsemnatul practică dezinvolt - în așa situații - stilul jiu-jitsu. Adică se folosește de vorbele adversarului,...
Carele, fiind om, se scapă de una, alta ori mai multe.

Nea Baticu avea o zisă, privind inamicii dumisale: „Să-i lăsăm să vorbească... Așa tip de oameni, versați în minciuni, se vor încurca inevitabil în ele"

Cam așa pățesc acum, cu accidentul lui Paul Popescu. Unde atît am vrut inițial, să-mi spună și mie unde și cum a murit acel ins, căruia îi ridicau ode ("Îngerul roșu", între altele).
Precum preopinentul indicat mai sus (adică Dinu Mititeanu), așa m-au trecut Cibinul / Dunărea și aceștia.
.
Fără îndoială, acei stimabili nu-s deloc obișnuiți cu rătăciți ca mine, altfel ar sta ceva mai atenți la ce emană dumnealor. N-am idee unde au deprins acea siguranță de sine totuși sinucigașă - pot bănui că li se trage din viețuirea exclusiv printre amici. Mai neelegant spus, doar prin tribul dumnealor.
Unde lucrurile sînt așezate, de pildă în privința metaforelor, respectiv a modului în care trebuie tratat un eveniment ori altul.

Cred că tărășenia cu accidentul Pogo ar merita un material de carte, ca să aibă idee urmașii cum ne era firea, la anul Domnului 2024...

Pe felie, descopăr acum puțin timp încă o chestie tare simpatică.
Un domn Adi Andone, crezîndu-mă frunză în vînt în ale opiniilor, îmi spune că răposatul era pasionat de munte (altminteri nu am afirmat nicăieri contrariul), iar totodată îmi oferă un link, la o postare a Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Îmi arunc ochii pe acel text, și stilul îmi pare al naibii de familiar:

„Pogo e legenda vie a munților”. Era expresia tuturor când vorbeau despre unul dintre cei mai temerari schiori de freeride și unul dintre cei mai dedicați salvamontiști din România. Din nefericire, de câteva ore, vorbim despre Paul ”Pogo” Popescu ca despre legenda noastră, lipsită însă de atributul vieții, înghițită de o grozavă avalanșă la Bâlea...”

Crescut de mic în feeria munților și în mijlocul salvamontiștilor clujeni, unde tatăl său este medic voluntar, Paul avea să devină repede răsfățatul pereților calcaroși înalți de sute metri din Cheile Turzii. Acolo reușește, adolescent fiind, câteva premiere care au rămas neegalate și astăzi. Iernile, însă, îi duceau bucuria pe pârtiile de schi, și mai ales în afara lor. ”

Îndrăznesc să cred că autorul acelor frumoase vorbe e Dinu Mititeanu. Îmi permit să fac afirmația asta, ca unul care i-a cercetat ceva mai atent scriiturile.
Ca urmare, mă iau mîncărimi în creier și la buricele degetelor (cele ajungînd pe tastatură), să șed ceva mai atent pe desfășurarea de forțe, din ceea ce-mi permit a numi Situațiunea Pogo...

Ador a cerceta, ce le vine unor vii, a se produce precum acolo. Ce glande interioare au dumnealor a mulțumi, prin acele gesturi și discursuri.
Respectiv cum li-i atmosfera, în grupul ce simte nevoia să emită așa înalte pastile...

PS
Între multe altele, din extrasul anterior...:
„În acești munți, freerider-ul Pogo devine subiect de filme documentare europene despre schiul din afara pârtiilor. Devine legenda vie.”
E nostim că acel film e unul făcut de noi, pentru noi (e vorba de grupul de amici, despre care se poate explora, cum va fi arătat mîna spălînd-o pe cealaltă). Care e declarat însă film documentar european...