Nici azi nu-mi poate trece numele scriitorului pe la ureche fără să am sentimentul că i-a creat un disconfort lui tata (altminteri, relațiile mele cu ultimul fiind ponderate).
Similar, avusese de-a face cu Lothar Rădăceanu, după 1944, și îi lăsase un gust neplăcut.
Oare l-am auzit pe tata vorbind pe cineva de bine?Similar mi s-a întîmplat cu nea Baticu.
Acum îmi pun pentru prima dată problema. Altminteri nu era nepărat un negru la față, deși le avea cu alcoolul.
Am preluat (psihologii ar spune interiorizat) păreri despre montaniarzi contemporani lui...
Este drept că nu l-am urmat în ale antipatiile pentru vreun Armand Călinescu, chit că nu mă omor cu simpatia față de ultimul...La mulți ani după cea sădire dau de așa oameni, iar sentimentul mi-e de a-i ști drept personaje necinstite, în paralel cu o nu tocmai avuabilă intrare în rezonanță cu acela.
Vorba lui Gabriel Teodorescu:„Foarte multe dintre materialele care le publica Mircea Ordean sunt patrunse de foarte mult spirit personal. Poate ca, incercand sa patrunda cat mai adanc in epoca, chiar reuseste sa se autosugestioneze in asemenea masura incat traieste in mod foarte direct ceea ce scrie.”
Altminteri, în discuții ori manuscrise personale nea Nae era mai vehement ca mine.E vorba de Mircea Mihăilescu și Petre Bogoiu, de pildă (revăzuți între imaginile din anii 70 postate pe net de Doru Vasilescu).
Faptul că, văzîndu-i pe aceia în carne și oase, maleficul acelora (în ochii bărcuței pe valuri care mă aflu) se atenuează mult, apărînd acea rezonanță.
Se înțelege că aici vreun psiholog îmi poate explica ce și cum, deși vreo relaționare cu familia-mi de origine pot executa și eu.
Există cumva și excepții. Mai exact, în cazul unui Matei Schenn, vorbit și el de rău de NB, nu pot avansa prea tare.
M. Mihăilescu pica prost inclusiv în ochii lui Ion Coman, ce-mi mărturisea a fi avut de dat explicații (și bani parcă) în cazul unui cort sfîșiat în munții lumii, cu colțarii, de către colegul Mihăilescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu