Urnit

S-a urnit căruța materialului despre Alexandru Beldie (1912-2003). de care tot cotcodăcesc (precum găina cu mărgica, a lui Ion Creangă) de la un timp...

În plan apropiat, Casa TCR Peștera. În amonte-centru, muntele Obîrșia.

 

Pe platforma de la Cantonul Schiel. În stînga, Alex. Beldie.
Ultimii din dreapta: Ion Șincan (cu șapcă) și Nae Dimitriu.

 **

Campania mi-a trimis din nou ochii, după multe decenii, peste așa-numitele minute, ale discuțiilor avute cu niște înaintași montaniarzi.

Îmi place o întîmplare, din categoria Nimic-nou-sub-soare (în acest caz, iritare pe îndrăznelile tinerilor din toate timpurile), relatată subsemnatului de A.B.:...

Prin anii 30, la o masă a Casei TCR Peștera, șade moș Prescure (ai cărui nepoți îi preluaseră munca, la stîna lui din zona Obîrșiei), om la 70 ani dacă nu mai mult.

„Sînt supărat... S-a stricat lumea de tot... Uite cum umblă fetele astea, despuiete, pe munte! Înțeleg că lucrează la birou și au nevoie de aer, aici. Dar e prea de tot, cum se îmbracă ele! Uite, erau doi, el și ea, în pădure la Cocora, despuiați, și el o ținea așa, și o netezea pe... Le-am zis: <Nu aici, în potecă! Mai încolo!>
Le-am zis nu care cumva să intre la noi în stînă!... Băieții de la noi vede [sic], se înfierbîntă și se îmbornăghiește [adică, îmbolnăvește]”. 

Din aceleași vechi însemnări, o traducere din germană (de Ion Manof) a materialului despre Ion Stănilă, cel mort în 1910 în Valea Rea, și apărută în Anuarul SKV: