Tîmpenii de-ale mele.

 Pus-am azi de o plimbare cu bicicleta, prin urbe (București).

Debarcat de metrou la stația Tineretului, ața m-a tras prompt în parcul Carol, iar de acolo pe străduțele dinspre domiciliul de altădată al lui nea Baticu.

E un subiect complicat.

Pe de o parte, bat cam mult toba, și cam demult, despre dumnealui. Asta în condițiile în care nu i-am fost un ucenic, un fiu spiritual prea cuminte.

Dar așa simt nevoia.

În același timp, și fără să stabilesc ștachete pentru alții (cum că trebuie să se comporte / să vadă lucrurile după criteriile mele), realizez c-așa păcătos pe cît mă aflu, sînt cam singurul, pe cîmpul... alpin românesc, ce duce mai departe ideile / stilul cuiva.

La un moment dat (1983), exista un tip - Dinu Solojan pe nume -  ce părea să fi ucenicit pe lîngă Emilian Cristea. Curînd a dispărut însă în ceață, atît în ce privește cultivarea ideilor Moșului, cît și ca ținere în relief a propriei persoane.

Cu alții, nu a fost nici pe atît.

În context, al ștachetei, Mihai Haret a avut parte de un cult aproape grosier în timpul vieții. El a fost pomenit ulterior de către unii și alții, însă nu se poate spune că i-a dus careva spiritul înainte. A fost mai degrabă un mod al acelora de a-și revedea tinerețea, respectiv de a se prezenta altora - la vremea maturității și senectuții lor - sub pulpana unui zeu.

Am în vedere pe aceia care, în anii 70, sub umbrela organizatorică a așa-numitului Turing din  [strada] Mircea Vodă, au readus în atenție, în cea mai mare parte subiectiv, personalitatea lui Mihai Haret.

...Un mod de a-și procura lor nobilitate, la scara istoriei (adică în afara unui prezent unde se poate spune că se realizaseră).

Oarecum pe subiectul postării de față, un Dinu Mititeanu a procedat întrucîtva invers... Adică, și din motive asupra cărora nu insist, a încercat să ducă înainte ștacheta cuiva binișor mai tînăr, decît el. 

Într-un mod asemănător procedează Mariana Antonescu la Bușteni, cu memoria lui Zsolt Torok.

Acțiunea lui pare să-și fi pierdut însă suflul, iar totodată nu identific pe nimeni doritor a duce lucrurile (cele cu Cuxi) înainte, după inerenta retragere din lume a lui Dinu Mititeanu.

PS
Accept oricînd o discuție despre gaia-mațul subsemnatului, privitor la nea Baticu.
Că veni vorba, de pe străduța dumnealui, azi, am dat o fugă pînă la vecinul domiciliu al înaintașului Cristache Dedula.

Oare o veni careva, peste decenii, în fața domițiliilor mele, să spună „Uite, dom'ne, aici a statără Ordean...”?