MUNTE. Istorie. Dimitrie A. Strudza. Bucura Dumbravă

Demult-demult, mi-a căzut sub ochi un pasaj din „Bucureștii de altădată”; unde autorul (Constantin Bacalbașa) povestea o scenă (și mai demult) din parlament antebelic, unde un ales mulțumește altuia, pentru ajutorul neașteptat pe care acela i-l acordase.

Ultimul a răspuns: „Mi-ai plătit pe Watzmann”.

Iar Bacalbașa motivează: cei doi făcuseră un drum pe acel munte din Alpi (sper să nu greșesc!), unul dintre cei doi ajutîndu-l decisiv pe celălalt, la un pasaj delicat.
.
Nu am reținut exact cine erau aceia, cert este că i-am semnalat acel pasaj lui nea Baticu, ce aduna date pentru o Istorie a turismului nostru (care nu a ieșit...). Apoi nu am mai dat atenție subiectului pînă de curînd, cînd în amintirile Sabinei Cantacuzino (născută Brătianu, fiica „Vizirului” și soră cu Ionel) am întîlnit referiri la interesul montan al lui Dimitrie A. Sturdza, fruntaș liberal și premier al țării, la un moment dat.

„Ca fizic, era mic, legat, nu frumos, dar /cu/ o figură expresivă, care trecea de la gravitate la malițiozitate. /.../ Era voinic și sănătos, umbla ore întregi, alpinist neîntrecut /în sensul secolului 19!/, urcase toate piscurile munților românești și multe dintre cele mai înalte din Tyrol și Elveția”

Fără îndoială va fi existînd ceva exagerare în scrisele Sabinei C., dar indiscutabil Sturdza, barim pînă la senectute, pare să fi fost interesat de munte, de mișcare.

Foarte probabil, el era unul dintre cei doi compatrioți ajunși pe Watzmann, scena din parlament avînd loc în anii 1890.

Spre deosebire de el, și tot după zisele memorialistei pomenite, Ionel Brătianu nu era atras de munte, cum de altfel a fost cazul tovarășului tatălui său, C.A. Rosetti.

**

Prin bunăvoința Arhivelor Naționale, iau știință de un text privind pe înaintașa Bucura Dumbravă...

Apropo, undeva în „Adevărul” îi sînt indicate prenumele exacte: „Francisca /poate Franciska/ Josepha”. Sabina Cantacuzino completează întrucîtva informația, punctînd că tatăl lui Fanny/Fanou se afla în anturajul lui Carol I încă din primii ani ai domniei acestuia, jucînd de pildă biliard împreună)

Și unde e pomenit, ca ghidînd o tură Peștera-Strunga-Bran, „Gheorghe Cârnu zis și Pâcală /sic/”.

Foarte probabil este cel al cărui nume a fost atribuit celei mai importante săritori din Valea Albă (a Cîrnului). Că veni vorba de acesta, nu pot ști care nume îi era cel din acte: ”al Sandei” ori ”Cîrnu” (asta dacă nu l-o fi avut oficial pe un al treilea).
Cert este că în grupul Bucurei (apud Eufrosina Nenițescu) porecla îi era Pîcală... Care i se va fi tras dintr-un caracter ceva mai hîtru...

El este cel sub călăuzirea căruia grupului Bucurei a urcat la un moment dat Valea Mălinului (scriitoarea precizează - discutabil! - că nici el nu cunoștea drumul), unde a fost înregistrat dialogul:
„- Gheorghe /care era ceva mai înainte/, cum e drumul, mai departe?
- Cît se vede, domnișoară, e bine!” /

Frosy Nenițescu mai pomenește că grupul lor cuprindea cinci-șase persoane și că pleca (probabil din Sinaia) „pe o zi sau două în Bucegi (rareori pe timp mai îndelungat, ca să nu lipsească prea mult de la părinți)” - ultimii avînd o vilă în Sinaia.

Avînd în vedere și pretenția să i se spună domnișoară, inclusiv după 40 ani, e de cercetat relația avută de Bucura cu familia ei, respectiv lipsa de apetit pentru instituția căsătoriei, în paralel cu dorința-i de a-și afișa domnișoria, în care va fi fost dor de libertate, dar și ceva feminism.