SĂ FIE. Preluate de pe un grup de foști militari în termen (I)

De prin UM 01305, București, șoseaua Olteniței, la capătul tramvaiului 11 (sper că am reținut bine)...
.
O să întrebați cum de umblam și pozam așa dezinvolt. Păi, foarte simplu. Tovarășul locotenent major Ioan Micșa, care cu onor veghea la contrainformațiile regimentului, primea uneori un așa-numit indicativ (purtau niște nume istorice mari, a la Radu cel frumos), cînd trebuia să se vegheze asupra cetățenilor străini care spionau (ziceau dumnealor), trecînd cu mașina prin preajma unității.
.
În așa situație, era nevoie de un om oarecare, destul de discret cît să nu atragă atenția spionilor respectivi, care să-i pozeze. Eu, făcîndu-mi de lucru la gardul exterior al unității, izbuteam treaba asta. Dacă vremea era bunicică (îndeobște așa se întîmpla), pozele luate pe șest cătr.e acele mașini ieșeau prea puțin mișcate.
.
După ce trecea intervalul convenit de supraveghere a realizărilor socialiste, mă duceam frumușel acasă, lucram pozele și a doua zi le lăsam pe biroul dlui CI-st cu pricina.
Iar dumnealui raporta probabil pe undeva, că ce vigilent stă dumnealui, chestie care nu putea să nu prindă bine la avansare.
.
Iar avantaje am avut cu carul, în sensul de pildă c-am fost între rarisimii care nu au fost duși la munci.
După cum orice dispariție a subsemnatului din unitate, spre seara, era în ideea că mă duc să-mi cumpăr materiale foto.
.
Responsabil cu zona foto în regiment (aveau la un moment dat o cameră specială, în acest sens) era un locotenent simpatic, parcă de la Bateria RAD, dar pe de oparte își găsise un ajutor îăn compania lui destul de mototol, iar totodată ofițerul în cauză a fost dus cu oameni cu tot la munci agricole, în toamnă. Așa că am rămas doar eu stîlp al luptei cu imperialiștii, pe tortuarul din fața unității.
(acum îmi aduc aminte că m-a luat Micșa cu el la o colonie de muncă, să pozeze niște insulte la adresa ofițerilor inscripționate pe peretele unui... closet. Voia probabil să facă ceva analize grafologice, în baza pozelor luate în acea budă. Nu mi-a ajuns la urechi să fi prins pe cineva, însă)
.
În virtutea acelei îndeletniciri, în zilele cu indicativ umblam liniștit în ținută civilă prin unitate, cu aparatul în dotare. Cum nu au existat omenești boacăne / sărit peste cal în vreun fel, o mîna s-a spălat pe alta cam vreo două treimi din stagiul meu militar de genist. Inevitabil, apăreau solicitări foto - personale sau oficiale - inclusiv din partea comandantului, în nevoie de vreo poză pentru nu știu ce act. Tovarăș comandant fiind acolo într-o vreme Corneliu Pîrcălăbescu, ajuns peste ani șef al Gărzilor Patriotice și care apare în filmările din sediul CC, din seara zilei de 22 decembrie 1989.

Subofițerul de serviciu (pare simpatic!) la poartă a vrut o imagine, alături de ajutorul său.

Un militar în termen oarecare, care a vrut și el o poză, să trimită acasă.

Nu puțini veneau pentru poze la carnetul de serviciu. Altminteri, lucram doar cu „sculele” mele, inclusiv blitz-ul.

În stînga e gardul unității, iar în dreapta spațiul unde întorcea tramvaiul. Nu departe de acest loc se intra / intră în localitatea Popești-Leordeni.

Subsemnatul, la treaba de care pomenesc în postare. Aici mi-am tras o poză pentru mine, cu autodeclanșatorul, să am după 40 ani de postat pe Facebook...

Chiar în fața intrării în unitate, dar nu mai știu de ce am tras imaginea.
Circulația auto era infinit mai redusă decît azi.

O stradă perpendiculară pe Olteniței, Grigore Marin parcă. Se vede o clădire de care-mi amintesc a fi găzduit la etajul I compania de TR-iști.
Nu mai știu cu ce ocazie l am cunoscut acolo pe locotenentul Valerian Stan, subțirel și activând cam fără chef pe linie de UTC (așa mi s a zis atunci, nu mai știu la ce robotă ne au trimis împreună la un moment dat).
Îl voi redescoperi în toamna lui 1990 la ceea ce s a numit Alianța Civică, iar de curând pe culoarul național al unor site ului ActiveNews.

În acțiunea de care pomeneam mai sus, la gardul unității.

Subsemnatul, prin octombrie 1980 (intrasem în așa-numitul ciclu II), developînd un negativ. În cele două recipiente de sticlă alăturate vor fi stat revelatorul și fixatorul, cele două substanțe necesare.

Cu același prilej, al developării anterioare, l-am pozat pe colegul Dan Gemănoiu. Era șofer (de camion, la plutonul Chimic), dar în viața civilă ins cu pile grele.
O întrebare batjocoritoare la modă era în vremea aceea: „Aaaa, tu ești de-ăla cu pile?!”
Dan răspundea: „Eu pile?? Pardon, mă jignești: eu am rașpele!!”
Cînd au adunat inițial compania și au pus noii încorporați să spună ce sînt părinții lor, Dan a zis, modest: „Tata lucrează la secretariat”. Apoi a adăugat: „Secretariatul C.C.”

Stătea pe procopsita stradă Londra.
Altminteri era un tip la locul lui, armă findu-i în fața vieții cazone nu pilele (la care nu simt să fi apelat), ci buna lui dispoziție. La el am văzut prima dată un ceas electronic.

Tot subsemnatul.
Ușa din preajmă dădea într-o încăpere fără ferestre, numai bună să pun filmul în doza de developat.