Materialul mi s-a părut (cu subiectivitatea aferentă zicînd) destul de inconsistent.
S-o trage de la vîrsta dlui Noaghiu. Cît și de la faptul că intervievator este o tînără femeie (întîmplător purtînd același nume cu d. Cațan) ce nu pare să le aibă cu domeniul alpin, cu istoria lui.
Legat de comentariile mele, la fila YouTube nu am putut să nu remarc vreo două comentarii, constînd în pictograme cu degetul mare ridicat în sus. M-au descurajat în a scrie ceva acolo, ca atmosferă, dar și conștiință a faptului că morala domeniului le preferă pe acestea, vreunei intervenții cîrcotașe, ori măcar care pune mintea în lucru.
Am stat atent la zisele dui Noaghiu despre nea Baticu. Instinctul îmi spune că nu s-au prea văzut, la viața lor. Iar brașoveanul a făcut parte dintr-o categorie umană care nu prea îl agrea. Va fi fost, Noaghiu, un tip onest, singuratic (după cum spune), dar Baticu era stricător de reguli ale acelui moment istoric, cel montan de după 1965.
Rugîndu-mă să-mi acceptați următoarea mărturisire, poate utilă, cît am stat în preajma lui nea Baticu am simțit existența unei categorii de montaniarzi cu ștaif care nu-l înghițeau. Erau cei care puseseră și puneau umărul la sistemul competițional, cu avantajele aferente, firește. Va fi contribuit la acea respingere și faptul că NB bătea toba asupra derapajelor (altminteri comune în mediul unde o mînă spăla pe alta) celor pe care și-i alesese drept adversari. De pildă, pornind de la o informație Ion Coman, reproșa lui Mircea Mihăilescu, secretar al Federației de turism-alpinism, că imputase brașoveanului un cort pe care el însuși îl sfîșiase cu colțarii, la o tură comună în munții sovietici.
Era normal ca acea plajă de inși să nu-l înghită pe nea Nae. Totodată, simt că d. Noaghiu s-a simțit totuși mai bine să fie diferit în tabăra mai puțin revoluționară. Dincolo de mici reproșuri ce mai face prin jur, Mircea N. nu este un zavergiu. Mai degrabă așterne texte siropoase, inclusiv - la o vîrstă înaintastă - poezii ci judecata din urmă.
Poate observațiile mele bat un pic șesul (cîmpii, adică). Dar mă seacă ideea că aș pune vreodată pictograme cu deșt mare în sus.
Era normal ca acea plajă de inși să nu-l înghită pe nea Nae. Totodată, simt că d. Noaghiu s-a simțit totuși mai bine să fie diferit în tabăra mai puțin revoluționară. Dincolo de mici reproșuri ce mai face prin jur, Mircea N. nu este un zavergiu. Mai degrabă așterne texte siropoase, inclusiv - la o vîrstă înaintastă - poezii ci judecata din urmă.
Poate observațiile mele bat un pic șesul (cîmpii, adică). Dar mă seacă ideea că aș pune vreodată pictograme cu deșt mare în sus.
Mărturisesc faptul că nu am citit vreo carte a dlui Noaghiu, cu excepția „Pamir '77”, și din care am păstrat, iar subiectiv, doar amintirea unor file unde punea umărul din greu la cultul personalității lui Emilian Cristea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu