Prima dintre ele este surată, dacă pot spune așa, cu o alta, apărută în „Amintirile unui alpinist” de Niculae Baticu (1981). Și unde purtase explicația: „Cățărătură în munții Jepi, în jurul anului 1900”
Ea fusese preluată, dacă nu mă înșală memoria, din cartea „Sinaia și împrejurimile” (1903), de Alex. Găleșescu.
Fotografia constituia un reper, că în jurul anului 1900 suitori prin abruptul Bucegilor foloseau deja frînghia, pentru asigurarea secunzilor, la pasajele mai dificile.
.
N. Baticu și un confrate mai tînăr nu izbusiseră însă și pace, a identifica zona din „munții Jepi” în care fusese luată imaginea. E o vale nu doar cu expunere sudică, dar și ce pare înconjurată de înalți pereți stîncoși, pe stînga.
.
Legat de imaginea pe care am găsit-o recent pe DelCampe.net, este vorba de o ilustrată poștală, dintre cele care se găseau de vînzare în localitățile de pe valea superioară a Prahovei.
Implicit, se pare că Alex Găleșescu a reprodus o asemenea vedere.
Adică nu a posedat un clișeu original.
.
Chiar și așa, imaginea îmi trădează o patină a lucrului reprodus după o tipăritură. Nu e la prima mînă, cum s-ar spune.
Iar totodată, nu e acolo genul de îmbrăcăminte și atitudine de la noi. Ci mai degrabă prezintă asemănări cu gravurile care circulau în Vest, în a doua jumătate a secolului 19.
Mi-e un simplu punct de vedere, al unui ins fript cu ciorba...
A doua imagine e luată la Casa Caraiman (a Societății Carpatine „Sinaia”).
Am sentimentul că bărbatul din stînga este Mihai Gold (Haret), al cărui nume este pomenit altminteri drept autor al fotografiei pe verso. El avea să înființeze alături de alții, după războiul mondial din 1914-18, asociația „Hanul Drumeților”, transformată ulterior în Turing-Clubul României, cea mai puternică formațiune turistică românească.
.
Gold (Haret) avea să renunțe ulterior la ceea ce pare o beretă marinărească (în vogă la debutul secolului, o va aminti și Caragiale, prin al său „marinal”), nu și la genul de mustață.
El a comercializat - sub formă de ilustrate poștale - și alte cadre foto pe care le lua pe munte.
PS
Aș adăuga aici, dacă îmi permiteți, și o informație oarecum colaterală, de care am dat pe cînd căutam imaginea clasică a lui Mihai Haret, aflată mai sus.
În urma decesului lui Spiru Haret (soțul mătușii lor, Ana), Mihai și frații lui primesc (1914-15) dreptul să se numească Gold-Haret.
Ulterior, pînă în 1920., și pentru că fusese înfiat de soția lui Spiru Haret (tot Ana, dar alta), Mihai alege să se numească doar Haret.
.
Nu cunoșteam împrejurările în care și frații lui au devenit (doar) Haret.
„Pentru a evita confuziile într-o epocă de efervescenţă a românismului, urmaşii lui Iosif Gold [tatăl lui Mihai și al fraților săi] au optat pentru numele Haret”
(Emanuel Bădescu, în Ziarul Financiar, „Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din România”)
„Efervescența românismului” e un eufemism pentru acuza (din anii 30) că familia cu pricina se afla evreiască.
Chiar și așa, cel puțin Mihai Haret tot are probleme, în deceniul patru (e pomenit într-un ziar a fi evreu). În particular, el mărturisea unui colaborator că se trage din catolici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu