Despre încercarea de a deschide traseul celor Trei Surplombe (peretele Gălbenelelor, Coștila, Bucegi), vorbește Niculae Baticu în „Amintirile...” sale:
„Mici deziluzii
Într-o duminică după-amiază, coboram cu Costică Conteş. Valea Gălbenelelor, La un moment dat, ne-am oprit sub perete. Privindu-l, i-am spus prietenului meu:
- Costică, vrei să încercăm duminica viitoare Cele Trei Surplombe ?
- Da, Năiţă, a venit răspunsul.
M-am bucurat atunci de acest răspuns, sperînd în sinea mea că în compania lui Costică vom reuşi ceva. Era, bineînţeles, vorba de o încercare, nu ştiam dacă vom reuşi sau nu. A rămas ca sîmbăta următoare, cînd trebuia să vin în Buşteni, să-l anunţ, pentru a pleca duminică dimineaţă împreună. Cînd am sosit în localitate, m-am dus la fabrică, să-l anunţ că am sosit, să se pregătească pentru a doua zi. L-am găsit pe Conteş în poarta fabricii stînd de vorbă cu Toma Boerescu.
Rîzînd amîndoi, Costică mi-a spus:
- Nu mai merg cu tine, mă duc cu Toma !
Am rămas uimit de această atitudine, pentru că propunerea de a urca traseul Celor Trei Surplombe era a mea, iar el, acum, intenţiona să meargă cu altul.
Chiar s-a şi dus a doua zi, el cu Toma şi cu Sică Datculescu, dar nu au făcut nimic. Eu, după o săptămînă de pregătire sufletească pentru acest traseu, brusc, am simţit gustul amar al dezamăgirii. A fost o grozavă lovitură, ca de ciocan. În dimineaţa aceea, cînd ei s-au dus în perete, eu, descumpănit, m-am dus într-o plimbare pe platou.
După aceea a tot încercat Toma, cu diferiţi inşi, mergînd din 1936 şi pînă în 1945, dar nu a reuşit să urce acest traseu, pe care, ca un făcut, tot eu l-am urcat
în cap de coardă în 1946. Mai tîrziu, unul din participanţii la această premieră a scris că eu am avut „şansa" (?) să trec surplombele. Ce a vrut să spună nici azi nu înţeleg. Se vede că şi în alpinism există un rebus !”
Am reprodus în „Sus la munte la izvor” și opinia lui Constantin Conteș, cît și a subsemnatului, legat de acel incident.
În completarea subiectului, am descoperit recent notițele luate într-o discuție cu C. Conteș (ianuarie 1986). Dumnealui mi-a relatat atunci asupra încercării în care i-a avut alături pe Toma Boerescu și Sică Datculescu.
„Dacă Baticu a atacat peretele în partea lui superioară, venind din Hornul Coamei, Comănescu a încercat să urce de la baza, pornind inițial în traversare din locul unde a însemnat cu copsea, în Valea Gălbenelelor, „CFR”.
Noi am urcat pînă la baza surplombelor. Aici nu am mai avut pitoane, iar totodată ne-a apucat noaptea (intrasem la ora 10 în perete). Am coborît o lungime de rapel în rapel, unde am încercat să dormim, dar nu s-a putut. Era octombrie, frig, cer plin de stele. A doua zi am coborît pînă la bază.
În baza optimismului, rugasem cu o zi înainte niște prueteni (care ne-au condus în perete) să ne ducă rucsacii la creastă. Era vorba de două-trei fete, Elena Fugaciu, Miți Dumitrache, Elena Enache. Ca urmare, am pornit pe Hornul Coameni după rucsaci, Aici am măncat, iar totodată am tras un pui de somn. La sculare, în jurul nostru era ceață, cîăt și ninsoare. Am ieșit iute în platou, unde ceașa era și mai mare. Mergînd, glumind, ne-am rătăcit. Am întîlnit un cetățean. „Încotro?” ”Păi am urcat pe Schiel și merg spre Omul”. Or, dezorientat, mergea în sens invers!Am ajuns finalmente la Babele [sic]
Am urcat cu Toma și cu Sică, cap schimbat. Sică a avut o cădere pe undeva în coardă, scurtă, sub surplombe.
Eremia Crețu [viitor președinte al secției CAR Bușteni] s-a sesizat de lipsa noastră și, cu patru cetățeni, a cercetat peretele. Firește că nu mai eram acolo.
**
La Baticu am văzut pentru prima dată cum se bate un piton.
În Surplomba Mare, Toma a fost cap de coardă doar la surplombă, în rest am schimbat. În Hornul Țapului am fost cap numai eu.
În vara 1946, l-am întîlnit pe Dorin Grigorescu, care a stăruim să mergem să urcăm pe undeva (nu mi-a spus ce). Apoi l-am întîlnit și pe Coman. Acea ne-a spus că are în vedere Creasta [Vulturilor], încercată anterior de Roșculeț, și pe care vrea s-o urce el. I-am însoțit, deși nu prea eram în apele mele. Am coborît pe Hornul Negru.”
Mai jos, Constantin Conteș în tinerețe, respectiv la vîrsta cînd am avut discuția pomenită mai sus (la casa dînsului din Bușteni)
Cu Toma Boerescu (stînga), 1938, foto S. Tulea:
