Am un defect, acela de a nu putea scrie (chiar) același lucru despre un om. Așa că îmi băteam capul deunăzi ce aș putea scrie altceva, despre nea Nae.
.Din principiu, mai mult decît originale (și modeste, firește...) ar fi bucățile ce-l privesc din jurnalul personal, al anilor 80. Chiar simplu nu-mi este însă a o face, căci aparatul creativ din mine e sucursală a animalicului personal, deci lucră doar atunci cînd vrea/îi vine. În același timp, am o mică jenă față de comportamentul meu în epocă - dar mă voi strădui să trec peste ea.
.
În rest, apropo de trecut și oamenii lui pe care i-am cunoscut, în recenta-mi tură mi-a mers gîndul - la un moment dat (pe cînd priveam de aproape niște gențiane) doar spre Alexandru Beldie (1912-2003).
Care îmi mărturisea la un moment dat simpatia cu care îl privea (sau așa i se părea lui) o studentă fîșneață. Mi-a arătat-o și într-o poză, între cele pe care le-am fotocopiat de la dînsul.
„Nu știa săraca cu cine are de-a face...” adăuga dumnealui malițios, adept al relațiilor amoroase nu prea agreate de biserică.
Mai îmi spunea că duduile umblau pe atunci în fustă, în turele practice la cursul de botanică, așa că le-a așezat (în calitate de asistent universitar, pe la 1938) intenționat pe o zonă cu niște discrete plante urzicătoare. Mi-a dat și denumirea lor academică, pe care în grabă am notat-o greșit. M-a corectat: „Nu Festuca testicolor, căci nu are treabă cu testicolele, ci versicolor”.
Nea Sandu... Mare figură!
Trec uneori pe lîngă acel Centru (purtîndu-i numele) de lîngă telecabina Bușteni și mă întreb cum o vedea din cer tărășenia... Adică a fi înălțat pe un așa soclu social, cu inși trecînd altminteri nepăsători (inclusiv domnul ce păstorea la un moment dat pe acolo, mai mult interesat de propria lui persoană).
**
Îmi reproșez deseori, ca orice masochist, egocentricitatea.
E posibil să mă înșel însă. Căci sînt foarte atent și la ceilalți.
De pildă la mesajul ochilor, înaintașului din poza alăturată.
Iar implicit la cum îi vor fi arătat experiențele de viață, care au generat-o.
La chestiune, îmi imput că nu zăbovesc asemănător și asupra mesajului ochilor mei. De a căror independență / stat-în-stat mă mir (și amuz finalmente) eu însumi, uneori.
